zodiac-image

Racului

Planetă guvernatoare: Luna
Element: Apă
Motto: Eu simt 
Culori: roz pal, albastru, corai, bleumarin
Tip de conducător: Cardinal (inițiator, lider)
Compatibilitate în dragoste cu: Capricorn, Scorpion, Pești, Taur, Fecioară
Compatibilitate în prietenie cu: Berbec, Rac, Capricorn, Gemeni
Simbol: Racul
Polaritate: Receptiv
Partea corpului definitorie: Sânii și stomacul
Casă zodiacală: A patra, a căminului
Anotimp: Vara
Cuvinte cheie: Empatic, grijuliu, intuitiv, anxios, blând, protector, hrănitor, nemilos, emoțional, simțitor, muzical, iubitor, sufocant, orientat spre viitor, înțelegător, pasionat. 

Personalitatea zodiei Rac

Ca reprezentant al zodiei Rac, personalitatea ta se schimbă în funcție de evoluția lumii înconjurătoare. Ești foarte sensibil la propriile modificări de temperament și la ceea ce îți transmite mediul din jurul tău. 

Îți schimbi zilnic viziunea despre viață, iar starea ta oscilează de la liniște la agitație și de la siguranță la insecuritate. Acest lucru îți oferă o perspectivă profundă asupra rolului jucat de emoții și îți permite să ai o inteligență emoțională remarcabilă. 

Ești guvernat de Lună, care este asociată cu intuiția, misterul și cu publicul. De multe ori simți că poți comunica mult mai bine cu lumea la nivel sufletesc decât la nivel mental. Racul are în general mulți prieteni, dar își consumă repede energia și are nevoie să petreacă mult timp singur pentru a se reîncărca. 

Datorită energiei tale hrănitoare și pline de grijă, mulți oameni își doresc să fie în preajma ta. Dacă cedezi tendinței tale de a le face altora pe plac, îți vei consuma rapid toate resursele de energie. Libertatea de a te putea retrage în căminul tău sigur și confortabil îți permite să te hrănești din interior către exterior.  

Găsirea unui echilibru între implicarea ta externă în lumea care te înconjoară și grija de sine poate să îți aducă îmbunătățiri în multe aspecte din viață. Ești un semn foarte amabil și poți fi extrem de protector dacă este cazul. Relațiile pe care le construiești în viață sunt deosebit de importante pentru tine și faci tot ceea ce este omenește posibil pentru a aduce acceptare și iubire în legăturile cu alții, astfel încât acestea să dureze veșnic. 

Să ai persoanele dragi alături este esențial pentru tine, iar acest lucru îți oferă acel sentiment de securitate și siguranță după care semnul tău tânjește. Simbolul tău este racul, moale și delicat pe dinăuntru. Ești capabil să împărtășești această latură a ta celor lângă care te simți în largul tău și ai încredere să le arăți profunzimea ta emoțională și spirituală. 

Zodia Rac în dragoste

Racul iubește să fie îndrăgostit. Cel mai bine în viață te simți atunci când ai un partener romantic și faci tot ceea ce poți pentru a îndruma relația către un spațiu plin de siguranță și înțelegere. Atracția emoțională se instalează la tine la fel de repede precum cea sexuală. Ca semn de apă, ești atras de conexiunile pasionale și fizice care îți hrănesc totodată și sufletul. 

Te atașezi repede și te îndrăgostești puternic și rapid. Când îți place de cineva, toate emoțiile dinăuntrul tău erup ca un vulcan și îți dorești loialitate și angajament de la persoana cu care te vezi. Ești fericit când primești noi dovezi de dragoste și complimente și când cei din jur fac lucruri drăguțe pentru tine, deoarece și tu faci la fel pentru oamenii la care ții. 

Datorită dorinței tale de a te afla într-o relație este posibil să intri în legături cu persoane care nu sunt compatibile cu tine din punct de vedere energetic. Să înveți să recunoști atunci când te potrivești sau nu cu cineva te poate ajuta să ai mai multă încredere în tine și în intuiția ta. Vei ști în adâncul tău care situații ți se potrivesc și care nu. 

Odată intrat într-o relație de lungă durată, îți place să faci lucruri care să îți dea senzația că te afli într-un cuibar: construirea unei vieți împreună, gătitul împreună și alte activități casnice te fac fericit și satisfăcut alături de partenerii tăi. Înflorești de-a dreptul atunci când ești într-o relație stabilă, care să îți permită să explorezi adâncurile personalității tale și să îți urmărești visele și celelalte relații odată ce găsești stabilitatea în relația de dragoste. 

Zodia Rac în carieră + finanțe

Posibile cariere: Îngrijitor, sănătate, catering, bucătar, patron de restaurant sau cafenea, clarvăzător, colecționar de artă, muzician, babysitter, asistent social, avocatură, consiliere, politician, actor, barman, bibliotecar, producător de săpun.  

Semnul tău zodiacal este asociat cu a patra casă a hărții horoscopului. Această zonă a graficului simbolizează rădăcinile, fundația și originile – fapt care demonstrează legăturile profunde pe care le ai cu tradiția, folclorul și activitățile legate de cămin. Carierele care îți permit să lucrezi de acasă sau să îți produci la domiciliu propria linie de produse sunt ideale pentru tine. Creativitatea ta pare să îți fie de cel mai mare folos atunci când făurești produse frumoase și utile care pot ajuta, vindeca și alina oamenii. 

Semnul tău zodiacal se pricepe foarte bine să integreze trecutul în prezent, reflectând excelent evenimentele de mult apuse, lucru care te face un foarte bun consilier sau psiholog. Îți folosești înțelepciunea și sensibilitatea interioară pentru a-i ajuta și a-i consilia pe ceilalți. Carierele în care poți să fii de folos altora, cum ar fi asistent social, avocat sau în îngrijirea copiilor sunt de cele mai multe ori domenii de care te simți atras.  

Fiind un semn de apă, ești totodată atras și de domeniile care se axează pe hrănirea prin mâncare și băutură. Carierele în care poți să gătești, să servești sau să deții un local sunt deseori potrivite pentru semnul tău zodiacal. Preiei frâiele conducerii în mână atunci când acest lucru ți se potrivește, iar abilitatea ta naturală de a avea grijă de ceilalți poate fi transpusă în domenii precum management, politică și altele de acest fel. 

Faptul că ești foarte conștient de emoții te face să fii un actor excelent, deoarece poți accesa toate aceste straturi diferite ale eului tău cu o autenticitate desăvârșită. În cele din urmă, ești un colecționar de lucruri materiale și de informații. Te bucuri de singurătatea liniștită a unei biblioteci, de magia cercetării și colecționării, simțindu-te atras și de clasificarea obiectelor.

Siguranța financiară este importantă pentru tine și vei face tot ce îți stă în putință pentru a te asigura că stai bine cu banii. Asta nu înseamnă că vei alerg după cariere bine plătite, ci că vei face tot posibilul să ai bani puși deoparte pentru zilele negre. 

Zodia Rac și psihicul + drumul vieții

Prin natura ta ești foarte sensibil la fluctuațiile de stări și energii, ceea ce înseamnă că ești foarte intuitiv și câteodată chiar clarvăzător. Drumul vieții tale implică de multe ori lucrări care îți integrează perspectivele în munca și lucrurile pe care le creezi. Orice lucru în care îți canalizezi eforturile va conține o părticică din energia ta spirituală și din esența ta.  

Fiind o persoană foarte sensibilă, ai capacitate de face ca aspectele neconforme ale ființei să se contopească cu calea vieții tale. Atunci când îți urmezi intuiția, orice îți propui va deveni realitate într-un fel sau altul. Pe măsură ce înaintezi în viață vei învăța ce înseamnă legătura profundă cu ceilalți prin intermediul vulnerabilității. 

Ești un om foarte capabil, iar prezența ta reconfortantă este un dar pentru ceilalți, răspândind și mai multă bunătate, compasiune și grijă în această lume. Trăiești prin puterea sufletului și chiar dacă lucrurile nu au întotdeauna o însemnătate sau nu se întâmplă la momentul potrivit sau în cel mai clar mod pentru tine, energia ta este o binecuvântare pentru cei care sunt atât de norocoși să relaționeze cu tine în oricare mod.