Totul despre horoscop

Introducere în studiul astrogramei zodiacale

Fără îndoială că astrograma zodiacală și-a pus amprenta asupra umanității de-a lungul istoriei. Astrologia este o artă străveche care s-a dezvoltat peste tot în lume, având un specific cultural unic și, câteodată, chiar suprapus simbolismului. Astrologia continuă să se dezvolte chiar și astăzi, acționând ca o stea călăuzitoare pentru noi, aici, pe pământ.  

Unele forme de astrologie practicate astăzi includ astrologia occidentală, mayașă, vedică și chineză, pentru a numi doar câteva dintre cele mai populare. Rădăcinile astrologiei occidentale pot fi urmărite până la popoarele străvechi din Mesopotamia.

Astăzi, oamenii apelează la horoscop pentru sfaturi zilnice, pentru a se înțelege pe ei înșiși din punct de vedere psihologic, în dragoste, pentru aflarea semnificației anumitor evenimente, pentru îndrumare spirituală și multe altele. În cele din urmă, astrologia este un instrument de divinație care îți permite să cunoști straturile eului propriu și legătura lor cu mareele universale și fluxul de energie.

Elementele de bază ale zodiacului și ce trebuie să cunoști despre ele

Zodiacul este alcătuit din douăsprezece semne, împărțite uniform în secțiuni de-a lungul cercului astrogramei (care este legată de rotația pământului în jurul soarelui în fiecare an). Interpretările zodiacale și semnificațiile astrologice s-au transformat, au crescut și au fost actualizate pe măsură ce vremurile s-au schimbat, dar structura zodiacului a rămas relativ constantă.

Semnele zodiacale în funcție de modalități (tipuri de conducere) și cele 4 elemente 

Începând de la cele douăsprezece semne, zodiacul este împărțit în continuare în grupări de trei modalități și patru elemente. Un mod de a cunoaște mai bine semnul tău este să citești atât despre elementul tău, cât și despre modalitate, iar apoi să combini semnificațiile!

Tabelul modalităților și elementelor

 Elementul focElementul aerElementul apăElementul pământ
Modul cardinalBerbecBalanțăRacCapricorn
Modul fixLeuVărsătorScorpionTaur
Modul mutabilSăgetătorGemeniPeștiFecioară

Cele trei modalități

Modalitățile sunt împărțite în trei categorii: cardinal, fix și mutabil – fiecare reprezentând o cale diferită de expresie. Aceste trei familii sau grupuri de semne conțin patru semne din fiecare dintre diferitele elemente. Cunoașterea modului semnului tău poate fi foarte folositoare pentru a înțelege modul în care abordezi energetic viața și evenimentele externe.

Semnele cardinale (Berbec, Balanță, Rac, Capricorn) 

Semnele cardinale conduc și inițiază. Ele încep lucrurile și adesea ajută din poziții de conducere, fiind deschizătoare de drum atunci când trebuie rezolvat ceva. Aceste semne sunt catalizatori ai schimbării. Fiecare dintre cele patru anotimpuri începe cu un semn cardinal.

Semnele fixe (Leu, Vărsător, Scorpion, Taur) 

Semnele fixe țin lucrurile la locul lor și sunt cunoscute pentru tenacitatea și rezistența lor. Ele păstrează lucrurile împreună, sunt catalizatoare și rezistente. Aceste semne cad la mijlocul fiecărui anotimp, reprezentând o perioadă de creștere constantă și de plenitudine.

Semnele mutabile (Săgetător, Gemeni, Pești, Fecioară)

Semnele mutabile sunt cele mai flexibile în personalitate și abordarea vieții. Sunt ca niște cameleoni și învață cum să se adapteze la situații și fluxuri. Semnele mutabile au reputația de a fi cele mai idealiste și visătoare. Aceste semne reprezintă tranziția de la un anotimp la altul.

Cele patru elemente

Elementele sunt împărțite în patru categorii: foc, aer, apă și pământ – fiecare fiind alcătuit dintr-un semn care face parte dintr-una dintre cele trei modalități diferite. Elementul semnului tău se referă la esența sau la calitatea ta de a fi. De exemplu, procesezi evenimentele încet, intuitiv, rapid sau emoțional?

Semnele de foc (Berbec, Leu, Săgetător) 

Semnele de foc ard rapid și cu putere. Sunt emoționale, temperamentale și ușor de incitat. Aceste semne se aprind imediat și adoră să se exprime cu pasiune. Celor născuți sub un element de foc le place adesea să se deplaseze, să se aventureze și să exploreze lumea din jurul lor. Ele tind să fie mai extrovertite și își urmează instinctele pentru a lua decizii bazate pe instinct.

Semnele de aer (Balanță, Vărsător, Gemeni)

Semnele de aer gândesc repede și comunică rapid. Sunt asociate cu mintea și intelectul, le place să analizeze toate straturile psihicului. Aceste semne tind să fie atrase către situații, oameni și experiențe care să le permită să se angajeze în tot felul de anchete și descoperiri. În general, având o atitudine mai relaxată, pot fi mai apte să vadă latura pozitivă a lucrurilor. Ele au încredere în mintea lor în ceea ce privește luarea deciziilor.

Semnele de apă (Rac, Scorpion, Pești) 

Semnele de apă sunt mai metodice și mai rezervate. Un rezervor de emoții profunde face ca aceste semne să fie centrate pe inimă și să fie în mod natural compătimitoare și empatice. Abordează viața prin intuiția lor puternică și adesea își fac impresii și dezvoltă sentimente pentru oameni și situații. Semnele de apă pot avea tendința de a fi înghițite de emoțiile lor asemănătoare valurilor și tind să fie imaginative, creative și cu toane. Ele au încredere în inima lor atunci când iau decizii.

Semnele de pământ (Capricorn, Taur, Fecioară)

Cele mai lente dintre semne în ceea ce privește mișcarea, semnele de pământ, tind să fie liniștite în abordarea vieții. Calitatea interacțiunilor lor este înrădăcinată în corp și în sacralitatea experiențelor lor fizice. În general mai pragmatice și mai realiste – semnele  de pământ au câștigat reputația de a fi mai serioase și concentrate pe material. Ele tind să aibă încredere în lucrurile pe care le pot simți, vedea, atinge și despre care au certitudinea că sunt adevărate.

Dinamica iubirii și a compatibilității în astrologie 

Compatibilitatea astrologică poate depinde de multe lucruri diferite, dar un bun punct de plecare este polaritatea sau grupările de opoziție ale semnului tău. Semnul opus fie zodiei tale, fie ascendentului tău poate indica o potrivire potențială bună pentru relațiile care sunt platonice, romantice și de orice altă natură.

Tabelul de mai jos arată modul de împerechere al fiecărui semn. Se poate observa cum semnele opuse împărtășesc aceeași modalitate și sunt fie o combinație de aer și foc, fie de apă și pământ. Acest lucru se datorează faptului că aceste grupări elementare sunt cele mai rezonante ca greutate, densitate, expresie și esență.

Un alt sfat legat de compatibilitate, în special pentru dragoste, este să fii împreună cu un semn al aceluiași element ca al tău. În general, se crede că semnele aceluiași element sau ale unui element opus vor experimenta mai multă armonie în parteneriatele lor, în timp ce semnele care sunt alăturate ca element sau modalitate pe cercul astrogramei vor experimenta mai multă neînțelegere.

Reține totuși că faptul de a fi împreună, chiar și atunci când păreați a fi foarte diferiți, poate să te învețe câteva lecții legate de dinamică sau să îți ofere experiențe interesante. Compatibilitatea zodiacală este complexă – deci depinde de tine să decizi în cele din urmă ce înseamnă compatibilitatea adevărată. 

Polaritatea pentru fiecare semn zodiacal:

BerbecBalanță
TaurScorpion
GemeniSăgetător
RacCapricorn
LeuVărsător
FecioarăPești

Tipuri de diagrame de compatibilitate

Diagramele de compatibilitate utilizate în astrologie sunt de două tipuri: compozite și sinastrice. Diagramele compozite sunt întocmite folosind diagrama fiecărui partener pentru a crea o nouă diagramă în scopul de a vedea cum se combină energiile voastre atunci când sunt împreună. Aceasta arată destinul și potențialul care există într-o relație.

Diagramele sinastrice analizează unghiurile matematice, denumite aspecte, dintre planete și semne în diagramele individuale ale fiecăruia. Aspectele sinastrice pot arăta dacă între tine și o altă persoană poate să apară armonie, ușurință, emoție, comunicare, pasiune și provocare.

Astrologia este o artă divinatorie mistică

Astrologia este o artă mistică care a captat mintea oamenilor de-a lungul istoriei. Aspectele interpretative ale astrologiei fac din aceasta o tehnică de divinație unică, care permite oamenilor să se armonizeze cu natura expansivă a forțelor și fluxului universal. Când ne uităm la cerul nopții, ne uităm la același cer ca strămoșii noștri – conectându-ne prin curenți de energie atât din trecut, cât și din prezent.

Simbolurile și sensul din spatele fiecărui semn zodiacal, planetă și aspect se combină pentru a forma un limbaj divinatoriu. Când poți vorbi această limbă, chiar și doar pentru a-ți cunoaște propria diagramă, îți poți oferi singur o anumită putere în contextul a tot ce există.

Întrebările tale arzătoare despre viață pot primi răspuns și poți primi îndrumări cerești. Îți poți arunca privirea asupra științei mistice care deschide o cale între ceea ce este deasupra – cerul, și ceea ce este dedesubt – pământul.